Procurorii DNA Suceava au reținut un primar care a luat 2000 de euro pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical


Intră acum și în grupul de

DNA Suceava a anunțat, joi, că în dosarul privind fapte de corupție legate de angajări în instituții medicale din județul Botoșani s-a dispus, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, începând cu data de 20 decembrie 2023, a inculpatului: NECHITA EUGEN, primar al comunei Drăgușeni, județul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

DNA Suceava arată că în cursul anului 2020, inculpatul Nechita Eugen, ar fi pretins și primit de la două persoane suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, județul Botoșani, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respective pe un post de asistent medical.

Promisiunea făcută de inculpat nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire, postul respectiv fiind ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană.

Inculpatului Nechita Eugen i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În dosarul deschis de DNA Suceava sunt efectuate cercetări cu privire la comiterea de către funcționari publici a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în perioada 2018-2023, în contextul fraudării unor concursuri de promovare/ocupare a unor posturi și al transferurilor de personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani.

Concret, în intervalul de timp menționat, inculpații, în calitățile amintite anterior, ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, de la diverse persoane, inclusiv personal medical: bijuterii și sume de bani cuprinse între 8.000 – 15.000 de euro pentru un post de asistent medical, iar un post de altă natură, cum ar fi: muncitor, îngrijitor, brancardier, spălatoreasă, ș.a., sume cuprinse între 2.000 – 5.000 de euro, cu precizarea că sumele de bani pretinse/oferite/remise/primite creșteau, în funcție de adaosul fiecărui intermediar participant la mecanismul infracțional. Ca o precizare, în anul 2019, “costul” pentru ocuparea unui post de asistent ar fi fost de 8.000 de euro, în 2022 a crescut la 10.000 euro, iar în 2023 a ajuns la 15.000 euro, dar și  sume de bani necuantificate încă, bijuterii din aur, ceasuri de lux, pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transferul personalului medical din cadrul altor unități medicale la Spitalul Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani, aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi.

Primarul reținut a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere admisă de instanță.


Intră acum și în grupul de